Locale Altele
Joi, 24 Octombrie 2024
Joi, 24 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Vetiș Fish Fest – festivalul pescarilor de pe Someș
Florin Răchitan  - Sambata, 15 Iunie 2019

După ce anul trecut a organizat la Decebal o manifestare inedită și lipsită de festivisme pentru aniversarea Centenarului Marii Unirii, Ioana Amalia Kerekes pregătește o nouă surpriză pentru luna septembrie a acestui an, un eveniment unic în județul Satu Mare.

Este vorba despre Vetiș Fish Fest, un festival pescăresc cum nu s-a mai văzut în regiunea noastră, prin care se dorește resuscitarea și promovarea unei ocupații de bază a localnicilor care trăiau odinioară pe malurile Someșului.

Organizarea festivalului este posibilă datorită unui proiect depus de Primăria Vetiș la Grupul Local de Acțiune pentru Pescuit FLAG Satu Mare și pentru care s-a obținut finanțare europeană, scopul acestuia fiind promovarea valorilor culturale și a cooperării între localitățile prin care curge Someșul de o parte și de alta a graniței româno-maghiare.

Programul va cuprinde atât concursul clasic al pescarilor sportivi, cât și o plimbare cu caiac-canoe pe Someș, concurs culinar de ciorbă de pește, dar și diverse ateliere meșteșugărești, ateliere de dans și teatru de păpuși pentru copii, spectacole de teatru-n șură , spectacol folcloric, concert de muzică cultă în biserica reformată din localitate, dar și caffe concert cu Petra Acker & Band și cu Maria Răducanu și prietenii.

”Va fi ca un mare picnic familial, așa că sătenii și oaspeții lor vor putea să-și întindă păturile pe terenul de fotbal, unde se vor desfășura majoritatea manifestărilor, și să se bucure de toate programele pe care le pregătim, inclusiv un spectacol pe o scenă inedită sub forma unui velier ancorat lângă un ponton” – anunță organizatoarea Ioana Amalia Kerekes.

Tags: vetis  fish  fest  
1248 vizite
Distribuie pe